Contacteaza-ne acum !
PFI sau PFA?
Având în vedere că de foarte multe ori, în practică, am întalnit confuzie între PFI şi PFA, consider necesară o prezentare a celor două forme.
Astfel, PFI-ul, adică persoana fizică independentă, face referire la profesiile liberale (activităţi medicale, de notariat, avocatură, arhitectură, activităţi de contabilitate, consultanţă fiscală, consiliere psihologică etc)
Chiar dacă se referă la activităţi independente-liberale şi PFI-ul cunoaşte o procedură de înregistrare.
Spre deosebire de PFA-uri (persoane fizice autorizate), PFI-urile se înregistrează la Finante, gratuit, care le identifică printr-un CIF (Cod de Identificare Fiscală), şi nu prin CNP.
Pe de altă parte, PFA-urile, se înregistrează la Registrul Comerţului, nu sunt limitate la doar câteva activităţi, înfiinţarea lor implică nişte costuri, iar procedura este mai greoaie decât la înregistrarea unei PFI.
Pentru înregistrarea PFI, trebuie să mergeţi direct la Finanţe, cu următoarele acte:
- copii după documentele eliberate de organismal profesional care vă autorizează pe dumneavoastră să desfăşuraţi activitatea respectivă;
- copie după cartea de identitate
- un contract de comodat/închiriere – pentru spaţiul în care vă veţi stabili sediul;
- două formulare 070 – Declaraţie de înregistrare fiscală,;
- două formulare 220 – Declaraţie privind venitul estimat;
.După depunerea dosarului, într-un termen de 5 zile lucratoare, vă veţi putea ridica CIF-ul – Certificatul de Înregistrare Fiscală.
O altă diferenţă notabilă este faptul că PFA-ului i se eliberează mai multe documente de la Registrul Comerţului:Certificatul de Înregistrare (CUI-ul), certificate constatatoare şi o rezoluţie.
Totuşi, putem observa şi câteva asemănări în ceea ce priveşte evidenţa contabilă. Astfel, atât liber profesionistii înregistraţi la Finanţe, potrivit legii, cât şi cei înregistraţi ca PFA-uri la Registrul Comerţului, vor conduce evidenţa contabilă, conform Legii nr. 82/1991 – Legea Contabilităţii.
Aceasta se referă la o evidenţă contabilă bazată pe regulilor contabilităţii în partidă simplă sau, dacă se doreşte, bazată pe regulilor contabilităţii în partidă dublă, conform reglementărilor contabile, emise în acest sens.
Adică, partida simplă presupune evidenţa încasărilor şi plăţilor – nu aveţi neapărată nevoie de un contabil (vedeti Ordinul MFP nr. 170/2015).
Pe de altă parte, partida dublă presupune evidenţa încasărilor, plăţilor, veniturilor, cheltuielilor şi multe altele – v-ar prinde bine un ajutor specializat (vedeti Ordinul MFP nr.1802/2014).
Aşadar, vă duceţi la Finanţe sau la Registrul Comerţului dacă aveţi o profesie liberală?
Vă adresaţi Finanţelor pentru că nu are niciun sens să vă îndreptaţi la Registrul Comerţului pentru a vă înregistra ca PFA. Domnii referenţi vă vor pune în vedere prevederile art. 1 alin( 2) din OG nr. 44/2008, in care se menţionează că:
“Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică profesiilor liberale, precum şi acelor activităţi economice a căror desfăşurare este organizată şi reglementată prin legi speciale.”
Consilier juridic
Roxana Iova